Există mai multe rase de albine folosite de apicultori şi m-am gândit să împărtăşesc cu dumneavoastră aceste informaţii care vă pot fi de folos şi vă pot ajuta în alegerea rasei de albine dacă doriţi să practicaţi apicultura și în special creșterea mătcilor. A crește mătci pentru propria stupina este un lucru bun atat timp cât interventia omului este minima.
Încrucișarea raselor de albine poate avea efecte negative producând descendențe agresive. Un exemplu fiind încrucișarea albinei africane adansonii cu albina creolă, combinație care a dat naștere ”albinei ucigașe”.
Nu sunt un susținător al comercializării reginelor și intervenției omului, daca nu lăsăm natura să isi urmeze cursul normal riscăm să distrugem diversitatea genetică, și poate că acele mătci eclozionate din ouăle unei mătci inseminate artificial nici nu vor trai prea mult.
Principalele rase de albine folosite de apicultori
Apis melliferea mellifera(albina europeană, albina locală)
Este cea mai utilizată rasă. Această rasă este întâlnită în Europa, de la peninsula Iberica la Urali, până în nordul Scandinaviei.
Calităţi
-rezistentă la boli şi la iernare
-bună capacitate de adaptare
-după câţiva anii de adaptare poate supravieţui cu Varroa, fără tratamente speciale
Defecte
-predispusă la roire în unele ecotipuri
-construcţie dezordonată a fagurilor
-acceptă greu schimbarea reginei în vremea marilor culesuri
Apis mellifera ligustica( albina galbenă)
Este cea mai răspândită rasă la apicultorii din principalele ţări producătoare. Ţările din Asia de Sud-Est folosesc această rasă. Israelul a înlocuit albina indigena Apis mellifera syriaca cu mellifera ligustica.
Calităţi
-această rasă de albine nu este foarte agresivă, albinele sunt blânde.
-produce mult puiet, de aceea este folosită pentru a produce roiuri la pachet
Defecte
-sensibilitate la boli
-iernează greu în afara zonelor mediteraneene
-este predispusă la furtişag, hoaţă
Apis mellifera caucasica
După cum arată şi numele această rasă este originară din munţii Caucaz. Este o albină de culoare cenuşie cu o longevitate şi dezvoltare uşor superioară celoralate rase.
Calităţi
-este o rasă blândă
-propolizeaza mult
-iernează forate bine
-are o trompă mai lungă (7mm) faţă de celelalte rase
Defecte
-sensibilă la nosemoză
-propolizeaza mult şi îngreuneza accesul apicultorului în stup
Apis mellifera carnica
A doua rasă dintre cele mai utilizate de apicultorii din toată lumea. Aria de răspândire se întinde de la munţii Apli până la Marea Neagră.
Calităţi
-blândeţea
-se adaptează la orice fel de climă
-se dezvoltă rapid primăvara
-nu este predispusă la roire, roieste puţin
Defecte
-dacă este îngrijită la fel că celelalte rase poate avea o tendinţa exagerată de roire, şi de furtişag în perioade de secetă
-recoltează mai puţin polen decât albina neagră şi cea caucaziană
-reginelor le trebuie mai mult timp să se hotărască să efectueze zborul de împerechere
Apis mellifera sahariensis
Calităţi
-puiet compact
-iernează foarte bine
-aria de recoltare depăşeşte 5 km
Defecte
-este o rasă foarte roitoare
-organizează dezordonat ramele
Apis mellifera cecropia şi macedonica
Cecropia se întâlneşte din Peloponez până în Epir şi macedonica din Attica până în Bulgaria şi Serbia.
Calităţi
-foarte fecundă
-blândă
-nu roieste foarte mult
Defecte
-sensibilitate la nosemoză
-propolizeaza foarte mult
-faguri construiţi dezordonat