Stupăritul staționar. De ce să iei în considerare un stup top bar
Stupăritul staționar. Astăzi în comerț găsim o gamă diversificată de stupi adaptată în funcție de nevoile apicultorului. Avem stupi destinați transportului în pastoral și stupi pentru practicarea unui stupărit staționar, destinați în principiu celor care practică apicultura ca hobby.
Stupăritul staționar
Top bar este un tip de stup utilizat pentru prima dată în Africa ca mijloc de dezvoltarea al apiculturii la începutul anilor 1970 de către canadianul dr. Maurice V. Smith. Acesta se bazează pe principiul stupului cretan folosit în Antichitate. Cretanii sunt cei care au inventat acest sistem cu peste 2000 de ani în urmă pentru a reduce riscul distrugerii coloniilor de albine în momentul recoltării mierii.
În construcția acestuia lemnul este materia primă utilizată, existent în toate colțurile lumii, este rezistent și relativ ușor de lucrat. Utilizarea și construcția unui stup top bar este simplă, fapt ce constituie un mare avantaj al acestuia. Este folosit în numeroase proiecte de dezvoltare, de către organizațiile non-profit.
Dacă te-ai gândit până acum să practici apicultura dar bani au fost o problemă un stup de tip top bar îți poate oferi tot ce-ți trebuie pentru un stupărit staționar fără costuri prea mari.
În ultimi ani stupul top bar a fost utilizat cu succes atât în țările aflate în curs de dezvoltare cât și în cele dezvoltate, unde oamenii caută să iasă din cotidian și practică apicultura în timpul liber. Stupul top bar sau kenyan are formă trapezoidală și datorită acestui aspect îl poți construi chiar tu însuti. Punctul forte al acestui stup este că nu necesita să cumperi foite de ceară pentru faguri.
Ramele sunt înlocuite de șipci triunghiulare amorsate cu un strat fin de ceară pentru a încuraja albinele să construiască repede faguri. Trebuie să acorzi o atenție mai mare așa ziselor ”rame” în ziele călduroase pentru că se pot rupe, mai cu seama daca sunt pline.
Șipcile nu trebuie să fie nici prea apropriate, nici prea îndepărtate, pentru că albinele vor începe să construiască de capul lor și asta îngreunează accesul atunci când umbli în stup. Poate fi construit de așa natură încât înălțimea față de sol să fie ajustabilă astfel încât să nu-ti solicite spatele. Acest tip de stup poate fi echipat cu diafragmă, gratie pentru matcă, hrănitor, colector de polen etc.
Extracția mierii se realizează într-un mod diferit. Prisăcarul alege fagurii cu miere astfel încât să lase o rezervă suficientă pentru albine, apoi îi presează la rece pe cei destinati extractiei.
In concluzie daca te gandesti la stuparitul stationar, vrei sa practici apicultura in timpul liber sau poate ai ceva experienta in apicultura dar nu dispui de mijloacele necesare pentru a achizitona stupi, acesta poate fi o varianta de luat in considerare. Chiar poti da dovada de altruism prin initiativa si crea un proiect personal pentru a ajuta la dezvoltarea comunitatilor.
1 comentariu
George · 15 martie 2024 la 18:09
Un mic incepator