Mierea de Albine: Beneficii Compoziție

Proprietățile mierii pentru somn  Remedii naturale. Vei găsi cărți, produse din propria stupină cât și detalii despre serviciile pe care noi le oferim, ai posibilitatea de a publica anunțuri cu locuri de munca în domeniul apicol și mai mult decât atât dacă ești agricultor, apicultor, pe situl meu poți publica aunțuri de polenizare pentru a avea culturi cu producție sporită sau de servicii polenizare (dacă ești apicultor și vrei să contribui la polenizarea culturilor).

Acest blog servește drept platformă pentru a educa publicul despre lumea complicată a apiculturii, rolul vital pe care îl joacă albinele în ecosistemul nostru și numeroasele beneficii pentru sănătate pe care mierea le oferă. 

Chiar din perioadele cele mai timpurii, omul a știut de ce merită să înfrunte neplăcerile cauzate de înțepăturile albinelor și de cățăratul pe stânci și prin copaci, pentru a ajunge la fagurii valoroși cu miere ai coloniilor sălbatice de albine. Din totdeauna, mierea și ceara au jucat un rol important în istoria omenirii și au fost foarte utilizate. Astfel, prin vestigiile celtice din mormântul unei persoane importante, datând din anii 500 î.Ch. și descoperite în 1978-1979, mierea își avea locul pe lângă alte obiecte de valoare; o dovadă că acest produs al albinelor era deosebit de apreciat în antichitate (Vorwohl 1984).

O definiție destul de bună a mierii o găsim într-o dispoziție din 21 martie 1930 (RGBI. I 101), unde în articolul 1 se spune: „Mierea este produsul dulce, pe care albinele îl produc, adunând nectar sau alte sucuri dulci găsite pe plantele vii, mai apoi îmbogățite cu substanțe proprii, modificate în corpul albinelor, depozitată în faguri pentru maturare.”

Această definiție legislativă arată mierea ca fiind atât produsul albinelor cât și al plantelor. Chiar și o nouă dispoziție prin EG 1974 nu definește mierea altfel.

Mierea de Albine: Beneficii, Compoziție. Nectarul, secretat de flori, este materia primă pentru miere și reprezintă o soluție apoasă ce are în compoziție glucide (hidrati de carbon, albumina, minerale, acizi, vitamine; conținutul mediu de zaharuri este de 40%, iar cantitatea de apă variază de la 30% la 90%). Felul și cantitatea de nectar secretat depind, pe lângă diferențele dintre specii, de mai mulți factori:

De exemplu, se știe că teii nu secretă nectar și nu au un miros în unele perioade ale zilei; cele mai multe specii secretă mai mult nectar dimineața decât după-amiază. Aerul cald și vântul dispre sură au de asemenea un impact asupra secreției de nectar și implicit asupra cantității de miere produse de albine. Alți factori, cum ar fi ploaia sau temperaturile scăzute, pot împiedica secreția de nectar.

Gutuile produc nectar și prin frunze, tulpini și scoarță. Este materia primă pentru mierea de pădure. Afidele de frunze trăiesc mai ales pe stejari, tei, cireși, mesteceni și pruni, în timp ce coniferele ca bradul, molidul sau laricea găzduiesc afidele de coajă; cele mai cunoscute și productive specii sunt păduchii de molid cu platoșă (fecani), păduchii de coajă ai molizilor și păduchii-de-miere verzi, găsiți în brazi.

Mierea de Albine: Beneficii, Compoziție. Pentru a se hrăni, albinele perforează coaja ramurilor și lăstarilor din cu ajutorul gurii și prelucrează substanțele nutritive necesare, cum ar fi aminoacizii. Deseori, aceste picături de hrană se numesc „rouă” și se află pe frunzele arbuștilor de dedesubt ca o masă strălucitoare, lipicioasă. De obicei, albinele îl culeg dimineața, înainte ca să se usuce. Mari cantități de astfel de lichid sunt produse în lunile iunie, iulie și august, mai ales în zilele calde și uscate, dar până în noiembrie. Totuși, în această perioadă nu mai există hrană pentru albine.

Premisa principală a unui producții bune de lichid este o umiditate masivă a pădurii. Aceasta are loc când toate cerințele sunt îndeplinite; cele mai importante sunt condițiile meteorologice bune și cantitatea de nectar disponibilă a copacului gazdă.

Lichidul nu este cules numai de albine; el este o hrană bogată în hidrati de carbon, căutată și de alte insecte, de exemplu furnicile.

Mierea de Albine: Beneficii, Compoziție. Acest lichid mai conține glucoză și fructoză. Spre deosebire de nectar, în compoziția lui intră și alte zaharuri, ca melezitoza, dar în cantități mai mici. După excreție, lichidul conține în jur de 80%, dar sub influența temperaturii și aerului uscat, acest procent scade rapid. Albinele nu sunt atrase de această substanță decât în stare lichidă.

**1. Este produsul elaborat de către albine din nectar sau mana, după o prelucrare specială în interiorul sau în afara organismului lor, îmbogățit și substanțe proprii și depozitat în faguri pentru maturare.

**2. Este un produs natural concentrat, pe care albinele-l adună, transformă și depozitează în faguri pentru propria lor utilizare.

**3. Este un produs alimentar dulce și vâscos, preparat din sucurile dulci colectate de la plante sau arbori, prin prelucrare de către albine și transformare în miere.

**4. Este un produs dulce, rezultat din prelucrarea sucurilor dulci ale plantelor, prin prelucrare, îmbogățire și maturare, fiind utilizat ca aliment de albine și alte animale.

Datorită calităților sale nutritive, mierea de albine este considerată un aliment valoros, aliment dietetic având în același timp proprietăți de stimulare și reechilibrare a funcțiilor organismului, contribuind la sănătatea aparatului digestiv, respirator, cardiovascular, ale sistemului nervos, etc.

Clasificarea mierii prezintă un interes practic, ținând seama de originea materiei prime-nectarului (miere florală și miere extraflorală) și mana (miere de mana). Mierea florală este adunată din nectarul florilor (miere de flori, miere extraflorală) iar mierea de mana este culeasă din sucurile dulci ce se găsesc pe frunzele arborilor.

În funcție de floarea sau planta din care albinele au adunat nectarul, mierea este de mai multe feluri: miere de salcâm, miere de tei, miere de floarea-soarelui, etc. Mierea de mană se mai numește și miere de pădure și este culeasă de albine din roua de miere, care este formată de secrețiile dulci ale afidelor sau alte insecte.

Culoarea mierii este dată de prezența unor pigmenți vegetali cum sunt: carotenul, clorofila, și derivații ei (xantofilă), taninuri etc. iar aprecierea culorii se face prin comparare. Vâscozitatea sau rezistența la curgere oferă indicații asupra maturării și densității mierii. Un grad ridicat de vâscozitate îngreunează procesul de extracție, respectiv de condiționare. Vâscozitatea este influențată de conținutul mierii în apă. Unele sorturi de miere prezintă o vâscozitate caracteristică gelatinoasă, la care mierea fluidă nu curge decât după o agitare prealabilă, prezentând fenomenul de tixotropie (mierea de iarbă, de hrișcă).

Higroscopicitatea reprezintă proprietatea mierii de a absorbi vapori de apă din mediul înconjurător. Greutatea specifică 1,417 este determinată de conținutul în apă al mierii. Natura zaharurilor ce compun mierea se stabilește grație polarizării; zahărul invertit (glucoza și fructoza) dă devia lumina polarizată la stânga, iar zaharoza la dreapta. 

Compoziția chimică a mierii diferă foarte mult și se stabilește pentru fiecare sarja in parte. De asemenea, mierea conține dextrine care, la analiza specifică, sunt importante pentru că indicele de refracție oferă informații precise asupra tipului și calității mierii. În cadrul analizei se găsesc săruri de: potasiu, fier, calciu, magneziu, mangan, și siliciu; iar la analiza specifică se evidențiază în plus săruri de: aluminiu, bor, crom, cupru.

Mierea de asemenea prezintă în compoziție un element foarte important: enzime. Enzimele din miere sunt invertaza (sindeleaza dextrinele), amilaza (conținut amilazic), lizozimul (activitate amilazică). Vitaminele din miere se exprimă prin indicii de activitate (vitamina C, vitamina B1, vitamina B2, vitamina B6, vitamina K, acidul folic, care provin din polenul din miere), acizi organici (acid gluconic, acid oxalic) și acizi anorganici. În miere se găsesc, de asemenea, substanțe volatile (arome naturale), pigmenți vegetali (caroten, xantofilă), vitamine, hormoni și enzimele fermentatorilor. Compoziția chimică a mierii este specifică în STAS 784-76.

Produsele culese de albine, nectarului și lichidul secretat de afide, trec printr-o pre-digerare și depozitare, suferind modificări fizice și chimice complexe, realizându-se în final mierea. La puțin timp după utilizarea sucului conținut în glandele lor, albinele introduc sucurile în faguri. După un timp de înmagazinare și prelucrare în faguri, în albine se formează mierea. Această miere este rezultatul unui proces de maturare al nectarului și al altor sucuri dulci colectate de la plante sau arbori.

Se constată că mierea conține zahăr invertit. Mierea adusă în colonie, zaharoza și fructoza își schimbă compoziția, devenind zahăr invertit. În timpul formării mierii, în celule, zaharurile sunt treptat transformate în zahăr invertit și alte substanțe proprii albinelor. Aceasta se întâmplă datorită procesului de evaporare, care scade conținutul de apă al mierii. Soluția obținută este concentrată, ceea ce permite păstrarea în faguri pe o perioadă mai lungă de timp.

Compoziția mierii: Mierea este un amestec din diferite zaharuri, cărora albinele le-au adăugat și alte componente importante. Compoziția în procente a mierii de albine – fără a lua în considerare diferitele soiuri de miere (după Grout și Ruttner 1966):

Apă: 17,20 Fructoză: 38,19 Glucoză: 31,28 Zahăr de trestie: 1,31 Zaharuri multiple: 7,31 Zaharuri superioare: 1,50 Acizi: 0,57 Proteine: 0,26 Oxizi: 0,17 Componente secundare: 2,21

Dintre acizi, cei mai importanți sunt aminoacizii, acidul citric, acidul malic, acidul formicetic. Printre mineralele enumerate găsim: potasiu, sodiu, calciu, magneziu, cloruri, sulfati, fosfați etc. Componentele secundare sunt mai ales aromatice, vitamine inhibine, vitamine, hormoni și enzimele fermentării. Mierea de albine din nectar și cea din secrețiile afidelor se deosebește prin gust, culoare și amestecuri de polen; mierea din lichidul secretat de afide conține mult mai mulți aminoacizi decât cea din nectar.

În 100 g miere din flori sunt prezenți 27, 72g de aminoacizi. Mierea de padure conține 34.96mg, hrana pentru albine din zahar , conține însă numai 10,32 mg. Deosebirile între mierea din flori și cea de pădure există și la nivelul mineralelor. Mierea de pădure conține mai puțin sodiu și calciu, mierea din flori mai mult potasiu. Greutatea specifică a mierii la un conținut de apa de 20% este de 1,417.

Și am ajuns la finalul acestui articol, vreau sa concluzionez faptul ca mierea de albine nu este doar un îndulcitor natural, ci un adevărat elixir al naturii, bogat în vitamine, minerale și enzime benefice pentru sănătate. Beneficiile sale includ proprietăți antibacteriene, antioxidante și antiinflamatorii, care contribuie la întărirea sistemului imunitar și la ameliorarea diferitelor afecțiuni. Compoziția sa complexă și variabilă în funcție de sursa florală o face un produs unic și valoros, utilizat de secole atât în alimentație, cât și în medicina tradițională.

Pe măsură ce continuăm să descoperim și să valorificăm proprietățile terapeutice ale mierii, este esențial să susținem apicultura și să protejăm habitatul natural al albinelor, pentru a asigura continuitatea acestui dar prețios al naturii. În concluzie, integrarea mierii de albine în dieta zilnică nu doar că adaugă savoare alimentelor, dar și contribuie semnificativ la menținerea sănătății și bunăstării generale.

Dacă ti-a placut acest articol te rog sa dai share, like si să lași un comentariu. Găsești interesante informațiile pe care ți-le ofer? Mă poți răsplăti pentru asta click aici . Multumesc!