Anunțuri publicitare
                  Producerea lăptişorului de matcă

      Laptisorul de matca, cum poate fi produs si valorificat . Este un subiect discutat intens în apicultură. Lasă un comentariu mai jos să dezbatem. În funcţie de experienţa pe care o are apicultorul producerea laptişorului se poate realiza  în familii orfanizate ori în familii cu matcă.

Primi paşi

-se confecţionează botcile artificiale, în aceste botci vor fi transvazate larvele. Botcile se fac din ceară cu ajutorul unui şablon de 8-9 mm având extremitatea rotundă şi uşor conică pentru a facilita desprinderea uşoară a botcilor. Şablonul se păstrează în apă după care se introduce în ceară topită de 3-4 ori. După ultima înmuiere şabloanele cu cera se introduc în apă pentru răcire.

-botcile se lipesc câte 25-30 pe leaturi din lemn, acestea se montează câte 3-4 pe o ramă.

Producerea lăptişorului prin orfanizarea familiilor 

-pregătirea familiilor de albine în cazul folosirii acestei metode constă în orfanizarea completă a familiei cu 3-4 ore înainte de introducerea larvelor. Ce înseamnă orfanizare completă? Ridicarea mătcii împreună cu toţi fagurii cu larve şi ouă, acestea vor fi amplasate temporar pe vatra stupinei. În mijlocul fagurilor rămăşi în familia orfanizată se lasă un spaţiu gol, suficient cât să încăpă o ramă.

-în botcile lipite pe leațuri se transvazează larve tinere de 1,5-2 zile, cu ajutorul unei lanţete. După ce rama a fost completată cu larve aceasta se introduce în familia orfanizata.

-după 72 de ore rama cu botci este scoasă din familia orfanizata. Se retează botcile cât mai aproape de larve, se înlătura larvele şi se extrage lăptişorul de matcă cu ajutorul dispozitivelor cu absorbţie sau a unei spatule din lemn ori material plastic. În botcile din care s-a extras lăptişorul se transvazează din nou larve şi ciclul se repetă de 3 ori la aceeaşi familie de albine.

-după aceea se reface familia de albine prin unificare albinelor care au participat la producerea lăptişorului cu cele din roiul format.

Laptisorul de matca. Cum poate fi produs si valorificat

lanțetă apicolă

       

  Producerea lăptişorului în familiile cu matcă

     Pregătirea familiior de albine constă în izolarea mătcii pe câteva rame cu ajutorul unei diafragme sau gratie despartioare. După nouă zile de la izolare , în compartimentul fără matcă, tot puietul va fi căpăcit şi după distrugerea botcilor capacite  pot fi introduse botcile cu larve.

       Transvazarea larvelor în botci se va face la fel cum am enunţat şi în prima metodă singura diferenţă fiind că în prima zi se introduc 30-50 de larve, în a două şi a treia zi încă 30-50 de larve. În a patra zi se va recolta lăptişorul din primele botci în locul lor se introduc alte larve.  Ciclul poate continua în tot sezonul activ.

     În compartimentul unde sunt introduse botcile se poate aduga faguri cu puiet căpăcit proveniţi din compartimentul familiei unde matca îsi  continuă activitatea. Dacă nu se mai doreşte producera de lăptişor de matcă cele două compartimente pot fi unificate prin înlăturarea diafragmei sau a podisorului cu gratie despărţitoare. 

        Cât timp se produce lăptişor de matcă familiile de albine trebuie să fie hrănite cu hrană bogată în proteine. Lăptişorul de matcă se pastreza în frigider în borcane de sticlă.

      Fiind bogat în vitamine şi aminoacizi, lăptişorul de matcă este folosit  în apiterapie şi pentru producerea de produse apiterpeutice şi cosmetice.

     
Sursa: pentru a scrie acest articol am consultat Manualul apicultorului , Bucuresti 2000

 Felicitări pentru că ai citit tot articolul. Dacă ţi-a plăcut, ajută-mă să-l promovez mai departe cu un share:          

Procesez…
Succes! Ești în listă.
Anunțuri publicitare

Mihai

"Numele meu este Mihai. Sunt fondatorul blogului ”În lumea albinelor”. Întotdeauna mi-a plăcut să-l ajut pe tatăl meu cu lucrările în stupină. Sunt în misiune pentru a ajuta noi apicultori să reuşească şi să educ publicul prin conţinutul blogului meu. Dacă eşti în căutarea unei vocaţii sau simţi o chemare pentru acest domeniu de activitate te rog să apeşi pe butonul urmăreşte pentru a primi articole noi pe email.” Apicultura tradiţie şi chemare

2 comentarii

profbio · 6 martie 2018 la 21:44

Buna Mihai, eu sunt profesoara de biologie si legatura mea cu acest domeniu, consta in faptul ca incerc si insist sa informez elevii despre „Produsele stupului” (evident, in afara programei scolare in care nu se cere asa ceva). Si despre aceste creaturi miraculoase care sunt ALBINELE ! Aici am ajuns cautand imagini despre laptisorul de matca. O intrebare: ce cauta larvele in el? sunt viitoarele regine? pentru ca eu stiu ca doar regina se hraneste cu el…
Si inca o intrebare: ce stii despre fenomenul „disparitiei albinelor”, am tot citit despre el. Stii ceva mai mult, neoficial, este real? Ce cauze are? Are loc si in Romania?
Multumesc daca imi vei raspunde, atunci cand vei avea putin timp si spor in tot ce intreprinzi.

    Priscarul · 10 martie 2018 la 21:29

    Buna!

    Laptisorul de matca este produs de albinele lucratoare, aceste albine se ocupa de cresterea si ingrijirea puietului si se mai numesc albine doici. Toate larvele de albine lucratoare sunt hranite cu laptisor de matca in primele trei zile. Tot cu laptisor de matca sunt hranite si larvele din care vor rezulta viitoarele matci, aceste larve sunt de albina lucratoare dar ele vor fi hranite cu laptisor pe tot parcursul procesului de dezvoltare pana la capacirea botcilor. Matca este hranita tot cu laptisor, acesta este produs de glandele hipofaringiene ale albinelor lucratoare. De aceea in poza, pe langa larve avem si laptisor de matca. Disparitia albinelor este reala. Are legatura cu mediul in care traim, se folosesc tot mai multe chimicale in tratarea culturilor si pe deasupra albinele se confrunta cu o multime de boli, paraziti si virusuri. Varroa este un pericol pentru ca acesta a inceput sa devina mai puternic la tratametele cu substantele pe care le folosim. In mare parte noi suntem responsabili pentru cresterea mortalitati albinelor, utilizarea neonicotinoidelor trebuie sa fie interzisa pentru ca afecteaza foarte mult populatia de albine. O alta cauza ar fi si sistemul agricol, avem tot mai multe monoculturi, albinele nu se pot hranii doar cu polenul unei singure specii de plante. De aceea baza melifera trebuia sa contina o multitudine de specii.

    Multumesc ! E foarte bine ce faci, copii trebuie sa invete cat mai multe despre albine si cum sa protejeze mediul in care traim.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: